Definiția cu ID-ul 694766:
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
NOUL ROMAN (în fr. nouveau roman), mișcare literară (deceniile 6-7 ale sec. 20) care reunește scriitori ce refuză romanul tradițional. Termenul a fost introdus de scriitorul francez Alain Robbe-Grillet („Pentru un nou roman”), pentru a denumi un model de roman diferit de cel tradițional și în special de cel psihologic, datorită renunțării la conflict și la personaje (caractere), cărora le ia locul descrierea obiectuală. A mai fost denumit roman al privirii și antiroman. Reprezentanți: A. Robbe-Grillet, M. Butor, Natalie Sarraute, Cl. Simon ș.a.